Direcţia de Drumuri a scos luni zeci de utilaje pentru deszăpezire

 

Din cauza ninsorii care a început să cadă luni, 27 decembrie 2010, conducerea Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri a fost nevoită să intervină pe şoselele judeţene din Botoşani şi Dorohoi cu zeci de utilaje. „Situaţia se schimbă de la oră la oră. Pe baza Săveni nu a început să ningă, deci nu are rost să scoatem utilajele, la fel şi la Truşeşti. Pe baza Botoşani avem şapte pluguri cu răspînditoare, un încărcător frontal şi un autogreder. Pe baza Dorohoi, avem cinci pluguri cu răspînditor, un încărcător şi un autogreder. Deci astea sunt la ora la care vorbim ( n.r.luni, 27 decembrie la amiază), peste două ore se poate schimba situaţia”, a declarat Romeo Caciuc, directorul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri. Şeful DJDP susţine că, echipajele instituţiei au fost nevoite să intervină pe baza Săveni a doua zi de Crăciun, respectiv duminică, 26 decembrie din cauza viscolului care a bătut în zonă şi care a dus zăpadă pe şosele. Totodată, Romeo Caciuc a afirmat că, de la prima ninsoare care a căzut în data de 1 decembrie 2010 nu au fost înregistrate probleme deosebite cum ar fi blocaje în trafic sau diverse alte probleme. „Am consumat în jur de 4.500 de tone de la începutul activităţii şi pînă la momentul de faţă, 4.500 de tone de material antiderapant”, a mai spus Romeo Caciuc.