Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani este parteneră într-un amplu proiect derulat cu ANPC intitulat Team Up: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor, finanțat prin Programul Operațional Capital Uman (POCU).
Vorbim despre un proiect cu o valoare uriașă care se desfășoară la nivel național.
La Botoșani se dorește angajarea unui număr de 155 de asistenți maternali, de-a lungul a 4 ani de zile, pe perioadă nedeterminată.
„În această perioadă salariile asistenților maternali nou angajați sunt achitate prin acest proiect. În momentul de față avem 240 de asistenți maternali. Având în vedere că strategia națională privind protecția copilului prevede că trebuie să închidem centrele rezidențiale mari, copiii de aici pot intra pe partea de asistență maternală”,
Dan Șlincu, director executiv DGASPC
De altfel, o modificare legislativă prevede că minorii instituționalizați trebuie să rămână în asistență maternală până la vârsta de 7 ani și nu 2, cum era înainte.
În primul an Direcția Copilului a angajat 50 de asistență maternali, în al doilea an, adică cel în curs vor completa schema de personal alți 30 iar în 2021 și 2022, câte 35 de părinți profesioniști.
„Condițiile în asistență maternală sunt mult mai bune pentru copii și nu neapărat din punct de vedere al condițiilor financiare sau materiale ci cele emoționale, umane. Este foarte binevenit acest proiect”,
Dan Șlincu, director executiv DGASPC
Următorul centru mare de la Botoșani care urmează să fie înschis este Prietenia, de pe strada Nicolae Iorga care găzduiește în jur de 50 de fete. Ele vor fi mutate în căsuțe rezidențiale unde vor fi cazate maximum 12 beneficiari într-un imobil sau 6 într-un apartament.
Valoarea proiectului la nivel național este de peste 2 miliarde de lei noi.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: