DIICOT la Incubator: Un 'turc' cu restaurant în Botoşani - evaziune în Franţa din clădirea Primăriei

Descinderea efectuată marţi la Incubatorul de Afaceri al Primăriei Botoşani din strada Poştei este parte componentă a unei anchete internaţionale desprinsă parcă din filme.

 

Două firme, SC Concept Services SRL şi SC Concept Temporar SRL, au închiriat două spaţii în clădirea administrată de SC Locativa SA în strada Poştei şi în care încă îşi mai desfăşoară activitatea şi câteva servicii ale municipalităţii botoşănene. De aici s-ar fi derulat nişte afaceri incredibile. Companiile ar fi intermediat plecarea la muncă în Franţa a unor botoşăneni şi nu numai, însă ar fi înşelat autorităţile din Hexagon la plata taxelor şi impozitelor, în sensul că angajaţilor nu li s-ar fi plătit toate dările la stat.

„Persoane păgubite…? În primul rând păgubit este Statul Francez , speţa este înregistrată în Franţa. E vorba despre nevirarea către Statul Francez a unor taxe şi contribuţii la asigurările sociale pentru o serie de muncitori români care lucrau în Franţa. Nu munceau la negru, dar angajatori lor nu achitau în totalitate contribuţiile datorate statului”,

Viorel Porumb, prim-procuror DIICOT Botoşani.

 

Cele două firme menţionate ar fi controlate de Coban Mehmet-Ali, un cetăţean francez care ar avea origini turce şi care ar fi implicat şi într-o afacere cu un restaurant din centrul urbei. Numai în luna martie SC Concept Temporar SRL a anunţat că angajează pentru Franţa ajutor de bucătar, mecanic/electromecanic pentru abator şi fabrică de paleţi şi sudor. (S.B.)  

 

CITEŞTE ŞI:

Anchetatoare cu pistol la vedere, mascaţi, şef DIICOT, procurori francezi la incubator – GALERIE FOTO