Deşi suferă de lipsa apei în fiecare vară, oamenii din Flămânzi privesc spre cer, nu spre autorități: Noi suntem vinovaţi, că suntem răi!

 Anul acesta e mai rău decât anul trecut, dar locuitorii orașului din județul Botoșani au învățat deja să se descurce cu apă puțină. Cine are o fântână mai adâncă le dă şi vecinilor, iar cei în putere cară apă cu maşinile şi căruţele pentru bătrâni.

 

Ce vezi dacă urci pe Calea Moldovei prin Vrancea spre Bacău, Iaşi şi Botoşani: lanuri de floarea-soarelui rahitică, porumb uscat înainte de-a lega ştiuleţii, vii udate cu o vidanjă, cu apă de la spălătoria auto, foste canale de irigaţii uscate ca-n palmă şi umplute cu gunoaie, oameni cu căruţele cosind iarba de pe marginea drumului, pentru animale, cursuri de apă fantomatice, din care a rămas doar indicatorul cu numele, împrejmuiri mustind de bălegar cu titlul de stâne sau saivane.

 

Ce nu vezi: instalaţii pentru irigarea culturilor agricole, cu excepţia uneia singure, pe sute de kilometri, şi ferme cu adăposturi salubre pentru oameni şi animale.

 

Lăsând deoparte combinele, tractoarele şi îngrăşămintele chimice, felul în care facem agricultură este, în mare, cel din Evul Mediu.

 

 

Setea în Flămânzi

 

În Flămânzi, judeţul Botoşani, localitate cu 10.000 de locuitori, devenită oraş prin alipirea câtorva sate, în fiecare an, vara, se instalează criza de apă.

 

Cele peste 300 de apartamente de la blocurile de lângă Primărie, precum şi o parte dintre case sunt racordate la o reţea de apă administrată de Nova Apa Serv Botoşani. Celelalte locuinţe se aprovizionează de la fântâni şi cişmele.

 

Cum s-a întâmplat şi în alte localităţi cu infrastructuri recente, reţeaua de apă din Flămânzi n-a fost proiectată astfel încât să facă faţă nevoilor reale ale locuitorilor.

 

De aceea, vara, conducerea Nova ApaServ Botoşani emite apeluri către cetăţeni, să consume apa responsabil. Ca măsură suplimentară de precauţie, regia judeţeană opreşte apa la robinetul flămânzenilor câte o săptămână, două.

 

„Ne spun ba că e secetă, ba că nu plouă… Asta ne spun nouă. Anul trecut ne-au oprit apa vreo 3 luni. Anul ăsta, a fost mai bine. Au oprit-o o săptămână, apoi iar au dat drumul, iar au oprit-o. Acum văd că avem. Dar baza e la fântâna din curte”, explică o gospodină, care locuieşte peste drum de parcul Primăriei şi a ieşit în plin soare să taie buruienile de pe lângă gard.

 

„Acum văd că avem. Dar baza e la fântâna din curte”, explică o gospodină.

 

 

„Noi suntem vinovaţi, că suntem răi!”

 

Fântâni sunt multe în Flămânzi, şi pe drumurile publice, şi în curţi. Dar apa din ele, spun oamenii, a scăzut mai mult ca niciodată.

 

„Am două fântâni şi nu pot să ud grădina, că rămân fără apă şi eu, şi păsările, şi tăți”, spune o femeie de 80 de ani.

 

Stă în căruţă, iar soţul ei ţine hamurile la cal. Cei doi bătrâni au o problemă mai presantă decât apa: n-au fost recenzaţi.

 

„Când au venit cu recensământul, pe la tăţi din jur au fost, pe noi ne-au ocolit. Mergem să ne recenzeze la Primărie”, explică femeia, scotocind prin căruţă după buletine. Este chiar ziua când autorităţile din Botoşani au anunţat că au recenzat sută la sută din populaţia judeţului. Iată că întotdeauna se poate mai bine. Să recenzezi peste 100%.

 

„A fost rău cu apa şi anul trecut, dar anul ăsta e cel mai rău! Cişmeaua din deal de unde curgea zdravăn curge acum cât degetele”, apucă să zică şi bătrânul, înainte ca soţia să-i ia din nou microfonul.

 

„Am două fântâni şi nu pot să ud grădina, că rămân fără apă şi eu, şi păsările”, spun doi locuitori din Flămânzi.

 

„O fântână de unde venea lumea să ia apă pe timpuri, când trăia soacră-mea, a secat. Nu mai ai ce lua”, adaugă femeia.

 

„Poate îl întrebaţi pe primar ce e de făcut”, „Ce să facă primarul, de unde să ne deie apă, dacă nu ne dă de sus Dumnezeu? Ce vină are primarul? Noi suntem vinovaţi, că suntem răi!”.

 

Material integral în Libertatea…