Descindere cu mascații la Colegiul Prefectural – GALERIE FOTO

 

Primarii şi directorii au tras o sperietură groaznică la finalul Colegiului Prefectural de miercuri. După ce s-au epuizat materialele de pe ordinea de zi şi au luat cuvântul reprezentanţii primarilor de municipii, oraşe şi comune în sală au intrat mascaţii.

Nu era însă un grup de urători, ci cadre ale Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) echipate ca la descinderi. „Nu mişcă nimeni”, au strigat aceştia în timp ce au împânzit sală. După o derută de câteva secunde cei prezenţi au realizat că, de fapt, sunt urătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean costumaţi într-un mod mai... aparte. Aceştia au avut o urătură adresată în primul rând prefectului, în care au făcut referire la o mulţime de lucruri, de la faptul că este este botoşăneanul care după revoluţie a ocupat cel mai mult timp această funcţie până la faptul că şi-a construit vilă. „Care are palpitaţii?” i-a întrebat Cristian Roman pe cei prezenţi. Ulterior membrii Colegiului Prefectural au fost uraţi şi de pompieri, cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă fiind echipate ca pentru incendiu, numai că aveau în mijloc un... Moş Crăciun. (S.B.)











CITEȘTE ȘI:
 ACUM : Colegiu Prefectural cu aluzii la lefurile mari ale unor directori