Demonstraţie de forţă roşie, peste o sută de PSD-işti la Biroul Electoral – GALERIE FOTO

Cea mai aglomerată zi de la Biroul Electoral Judeţean (BEJ) a fost încheiată cu o îmbulzeală în toată puterea cuvântului. Responsabili au fost PSD-iştii, care au venit în număr mare la depunerea candidaturilor.

 

Spre deosebire de celelalte formaţiuni, care au preferat să se prezinte la BEJ doar cu candidaţii şi preşedintele organizaţiei, social-democraţii au mobilizat şi oamenii din teritoriu. Astfel, zeci de primari, de la Constantin Ciornodolea de la Cândeşti şi Mircia Acatrinei de la Coşula, până la Eugen Nechita de la Drăguşeni şi Viorel Atomei de la Hudeşti, au însoţit aspiranţii la Parlament. Parterul Palatului Administrativ s-a umplut în câteva zeci de secunde, PSD-iştii făcând coadă la uşa BEJ-ului.


„Colegii mei prezenţi aici de faţă, împreună cu ceilalţi colegi din judeţ, vor realiza un scor foarte bun la nivelul judeţului şi ceea ce am anunţat cu ceva timp în urmă, anume că ne propunem ca scor electoral un număr de doi senatori şi patru deputaţi, cu siguranţă va fi îndeplinit pentru că Partidul Social Democrat promovează şi de această dată oameni tineri, valoroşi, competenţi pe listele de candidaţi”,


Doina Federovici, preşedinte PSD Botoşani.


Social-democrata, care deschide lista pentru Senat, a declarat că noii parlamentari vor avea misiunea de a susţine noul Executiv, despre care a dat asigurări că va fi un „Guvern PSD”.

La depunerea listelor au venit şi mai mulţi consilieri municipali.

La sfârşit PSD-iştii s-au aplaudat între ei.