Demers ŞOC al fostului primar: Facultate de stat în locul unităţii militare

Una dintre cele mai originale propuneri făcute de patronatele botoşănene la întâlnirea cu ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social, Gabriela Petrea, a venit din partea unui fost primar al municipiului Botoşani.

 

Florin Egner a participat la Comisia de Dialog Social ca reprezentant al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România. Edilul şef din perioada 2000 – 2004 a cerut oficialului guvernamental sprijin pentru a transfera de la Ministerul Apărării Naţionale clădiri şi terenuri ocupate de unităţile militare pentru a amenaja acolo unităţi de învăţământ, inclusiv superior.


„Dorim sprijin din partea dvs. pentru o relaţie cu Ministerul Apărării Naţionale în vederea folosirii pentru învăţământ a unor spaţii şi terenuri care sunt a unor unităţi militare. Noi am dori să ne mijlociţi o relaţie prin care noi să intrăm în posesia acestor spaţii, a acestor terenuri , a acestei infrastructuri fără a cheltui, fără a cumpăra pentru că posibilităţile noastre financiare nu ne fac pe noi competitivi într-o asemenea întreprindere”,


Florin Egner, reprezentant CNIPMMR Botoşani.


Acesta a dat asigurări că, dacă transferul ar fi rezolvat, deschiderea filialelor unor universităţi ar reprezenta aproape o formalitate.


„Deci, important pentru noi este să se facă un transfer de infrastructură pentru că noi am făcut demersurile şi putem aduce în Botoşani învăţământul de stat într-o perioadă scurtă de timp. Avem posibilitatea să facem şi învăţământul tehnic şi învăţământul de stat preuniversitar şi universitar. Valorificăm un potenţial extraordinar pe care îl avem la nivelul nostru şi care are nevoie de o asemenea infrastructură”,


Florin Egner, reprezentant CNIPMMR Botoşani.


Actualul director al Zonei Metropolitane nu a precizat însă şi universităţile cu care a discutat şi care ar fi dispuse să îşi deschidă filialele la Botoşani.