”A fost o tensiune la nivel municipal, în cadrul organizației, în mijlocul organizației. Adică eu aveam două lupte, trebuia să fiu extrem de abil să pot să limitez luptele interne și să mă ocup de extern și mi-a mâncat foarte mult timp și stare de bine sau de confort în timpul campaniei. Și tot timpul am fost să îmi urmăresc colegii și mi-am dat seama de foarte multe situații și în urma spuselor colegilor mei că totuși campania a fost făcută pe două planuri”,
Constantin Bursuc, președinte PNL Dorohoi.