Declarația zilei 22 martie 2017

 

”Propunerea care există a fost făcută de colegii de la Asociația Municipiilor și se respectă un principiu. Într-o instituție cel mai mare salar îl are conducătorul. Acesta este principiul. Pentru că în momentul de față, conducătorul instituției, primarul, viceprimarii, președintele sau vicepreședinții de la CJ au măcar vreo 25 până în 50 de persoane cu salarii mai mari decât ei”, Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani