„A fost exact ca la puşcărie. Prin uşă dădeau de mâncare, ca la câine. Prin uşă vorbeam cu doctoriţa, că nu intra nimeni înăuntru, în salon, decât asistenta – echipată în combinezoanele acelea –, care ne făcea injecţiile şi pleca. Atât. A fost ca la puşcărie fără niciun fel de discuţie. Sunt atât de indignată de nu vă puteţi închipui. Poate că mai am de trăit o săptămână sau o lună, Dumnezeu ştie! Dar, aveţi cuvântul meu de onoare, că aş face ceva pentru că prea ne iau de proşti”,
pacientă internată la Spitalul Județean
