DECIZIE istorică : Primăria își depășește atribuțiile în cazul mașinilor parcare neregulamentar

În şedinţa din 25 mai 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a decis, în urma unei sesizări de la Avocatul Poporului, că ridicarea maşinilor parcate neregulamentar nu poate fi reglementată de consiliile locale.

 

Primăria nu poate decide ridicarea sau blocarea mașinilor

Astfel, hotărârile consiliilor locale adoptate în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar, constatarea și aplicarea contravențiilor sunt lovite de nulitate, întrucât stabilesc și sancționează contravenții în domeniul circulației rutiere.
Minuta:
Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale privind procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.
Recursul Avocatului Poporului:
"Vă solicităm să constatați că problema de drept prezentată a primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești și, printr-o decizie obligatorie, să stabiliți modul unitar de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente", se arată în recursul formulat de Avocatului Poporului, potrivit site-ului instituției.

La unii mumă, la alții ciumă

Conform sursei citate, examinarea jurisprudenței la nivel național a relevat că instanțele de judecată nu au un punct de vedere unitar în ceea ce privește legalitatea hotărârilor consiliilor locale având ca obiect reglementarea procedurii privind ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar.
Astfel, potrivit unei orientări jurisprudențiale majoritare, hotărârile consiliilor locale adoptate în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar, constatarea și aplicarea contravențiilor sunt lovite de nulitate, întrucât stabilesc și sancționează contravenții în domeniul circulației rutiere.
Opinia instanțelor judecătorești a fost în sensul că hotărârile consiliilor locale având ca obiect de reglementare procedura de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar au fost adoptate cu depășirea competenței ce revine consiliilor locale.

HCL adoptate depășesc competențele de revin Consiliilor Locale

Într-o altă orientare de jurisprudență, instanțele de judecată au avut o abordare diferită, apreciind că posibilitatea reglementării procedurii ridicării vehiculelor staționate neregulamentar prin acte administrative cu caracter normativ emise de autoritățile publice locale rezultă din interpretarea unor dispoziții din Ordonanța de urgență nr. 195/2002 și ținând seama de faptul că regulamentul în cazul specific al ridicării vehiculelor staționate neregulamentar poate fi adoptat și prin alte acte normative decât prin hotărâre de guvern.
"Apreciem că hotărârile consiliilor locale adoptate în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar depășesc competența ce revine consiliilor locale în această materie, fiind contrare prevederilor actelor normative cu forță juridică superioară", se susține în recursul formulat de AP, conform jurnaliștilor de la stiripesurse.ro.


Potrivit sursei citate, Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu cuprinde dispoziții cu privire la procedura în care se execută măsura ridicării autovehiculelor staționate neregulamentar. În aceste condiții, la nivelul autorităților administrației publice locale, au fost adoptate o serie de acte cu caracter normativ prin care s-a reglementat în detaliu procedura ridicării vehiculelor staționate neregulamentar.
"Împrejurarea că prin Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006, nu este reglementată această procedură de aplicare a măsurilor de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate neregulamentar nu poate fi interpretată extensiv drept o omisiune a legiuitorului ce ar putea fi îndreptată prin voință unilaterală a autorității deliberative locale și în niciun caz nu poate justifica demersul autorității locale de a adopta reglementări într-un domeniu rezervat prin lege în competența legislativă a Guvernului", mai apreciază sursa citată.

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:41601:Mașini ridicate de HSR și ”chelite” în curte la DSPSA, procese deschise de proprietari ]]