„Data de 5 octombrie ne oferă prilejul, în fiecare an, să ne celebrăm dascălii, să ne gândim la efortul pe care îl fac, zi de zi,pentru a insufla valori şi principii elevilor lor şi să ne reamintim că o educaţie de calitate reprezintă cheia reuşitei profesionale. " se arată într-un comunicat de presă PNL Botoşani
„În acest context, s-a dorit marcarea unei zile care înseamnă mai mult decât punctarea unei zile în calendar, zeci de liberali asistând la o veritabilă lecţie de istorie a educaţiei, prezidată de oameni din domeniu şi găzduită de către Muzeul Judeţean Botoşani. Prof Dr Ada Alexandrina, vicepreședinte PNL le-a propus celor prezenți să se întrebe cine ar fi fost fără profesorii săi, arătând că este dificil să fii autodidact și îndemnându-i să își manifeste respectul față de foștii lor profesori, cu vorba și cu fapta.
„Educaţia înseamnă oameni inteligenţi, cu suflet, înseamnă dăruire şi sacrificiu, pentru că nici această profesie nu e una obişnuită, ci este o vocaţie. Cu copiii noştri ne este greu să lucrăm, cu fiecare în parte, să îi educăm la fel de bine, să îi sprijinim de fiecare dată, să îi încurajăm, să le deschidem ochii minţii şi să le îndreptăm paşii pe drumurile bune. La şcoală, însă, un străin trebuie să o facă, în câteva ore pe săptămână sau pe an”, a spus profesorul Ada Macovei.
Printre cei care au adresat scurte informări celor câtorva zeci de persoane prezente, de la elevii de liceu ai Clubului Elevilor Liberal, tinerii din organizaţia judeţeană, femeile liberale până la seniorii Partidul Naţional Liberal, s-au numărat profesorul de istorie Bogdan Caranfilov, care a făcut o scurtă istorie a educaţiei liberale, iar Prof Dr Daniel Botezatu a vorbit despre Spiru Haret, cel care a fost ctitorul învăţământului modern românesc.
Tot din aceeaşi breaslă face parte şi preşedintele Partidului Naţional Liberal , senatorul Costel Şoptică, care, făcând o rememorare a anilor petrecuţi alături de copii, în calitate de dascăl, a dat exemple de elevi de seamă ce au ieşit de pe băncile învăţământului botoşănean.
„Vreau să felicit pe cei care activează în învăţământ. Mi-au trecut prin minte foşti elevi cu care am avut ocazia să mă întâlnesc peste ani, aflând astfel că lucrează în domenii şi pe posturi nu foarte uşor accesibile, unul la NATO, altul, de exemplu, este medic în Paris şi cu siguranţă pot enumera zeci, sute de astfel de cazuri. Aşadar, consider că educaţia este ceea ce rămâne, bagajul, o dată câştigat, nu ni-l poate lua nimeni şi de aceea, stă în mâinile fiecărui dascăl să educe şi să-şi îndrume elevii spre idealuri măreţe în viaţă”, a declarat Costel Şoptică.
Intervenții, în cadrul evenimentului dedicat educației, au avut și primarii Angela Toma și Mihai Amarandei, consilierul județean Rodica Abăcioaie, care au vorbit despre rolul important al dascălului în formarea copiilor, a adulților, a societății în ansamblu.
Acţiunea, care s-a dorit una de informare, s-a transformat într-o reală lecţie de educaţie, a avut drept finalitate împărţirea de cărţi trecătorilor şi în special copiilor, dând astfel un semnal că numai prin educaţie putem deveni oameni mari, oameni drepţi, sprijin al acestei societăţi în care trăim şi o dorim mai bună.” se mai arată în comunicat.