De la agonie la nebunie, cu medicamentele – CE spune un deputat de ieftinirea preţurilor la pilule

Da, conferinţele politice au fost parţial reluate la Botoşani, iar cei care au dat din nou tonul ieşirilor publice pentru declaraţii de la partid au fost liberalii, fie ei vechi sau noi.

 

Joi, la PNL au ieşit public parlamentarii liberali, iar unul dintre subiectele abordate a fost privitor la reducerea preţurilor la medicamente. Deputatul Cristian Roman a dorit să aduc în atenţia publică modul „cum simt cetățenii județului nostru metoda de guvernare a Guvernului socialist Ponta, dăm cu o mână, luăm cu două și aici vorbim de prețurile la medicamente. Pasul unu, s-a ieftinit prețul la majoritatea medicamentelor, rezultat, toată lumea este mulțumită”.
Parlamentarul precizează că mulțumirea nu a fost însă o stare de fapt deoarece a urmat:
Pasul doi, apelând la o întreagă suită de șmecherii și tertipuri și motivații, o bună parte din medicamente, în special cele folosite în tratamentele bolilor cronice s-au transformat dintr-o categorie de compensare în altă categorie de compensare. Astfel, un bolnav cronic care înainte de ieftinirea medicamentelor plătea 100 de lei pentru medicamentele compensate, acum același bolnav cronic plătește 150 de lei pentru medicamentele compensate”.
Concluzie – Cristian Roman consideră că în acest fel Guvernul aplică cu succes o metodă prin care toată lumea pierde. Și anume, pierd producătorii de medicamente pentru că s-au ieftinit aceste produse și implicit sunt reduse profiturile lor, dar mai ales pierd cetățenii care au contribuit o viață la sistemul de sănătate.
”E foarte posibil ca să se facă o economie de bani, în bani care intră în bugetul de stat, dar eu vă asigur că acești bani nu vor intra niciodată în beneficiul pacienților români așa cum banii pe care Guvernul Ponta îi strânge de la supraacciza la combustibil nu au intrat în drumurile și autostrăzile mult promise”, a încheiat Cristian Roman. (G.E.)