Dat jos de la volan și amendat cu 1.300 de lei, pe un drum din județ

Un altul, tras pe dreapta pe o stradă din municipiul Botoșani, s-a ales cu dosar penal.

 

Polițiștii din Hlipiceni au oprit pentru control, pe Drumul Județean D.J. 282, în localitatea Todireni, un autoturism condus de un tânăr de 33 de ani, din aceeași localitate.

 

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

 

Mai mult de atât, fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de peste 1.300 de lei.

 

 

Dosar penal după un control de rutină

 

Și polițiștii din cadrul Biroului Rutier au avut parte de aceeași surpriză după ce au oprit pentru control, pe Calea Națională din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, din aceeași localitate.

 

În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit faptul că acesta are permisul de conducere reținut.

 

În ambele cazuri, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.