Daniela Juravlea devenită oficial director la Direcţia Copilului

 

După o aşteptare care a durat mai bine de o săptămână de zile, Daniela Juravlea cea care a promovat concursul pentru ocuparea funcţiei de director executiv adjunct în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului îşi va prelua efectiv atribuţiile cu începere de luni, 6 februarie 2012.
Aşteptarea s-a datorat întârzierii cu care Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a transmis ordinul de numire pe funcţia publică de conducere. În aceste interval, Daniela Juravlea a activat pe fostul post din cadrul instituţiei „Am primit un fax de la ANFP cu ordinul de numire în urma câştigării concursului, am făcut actele cred că începând de luni va intra serios în pâine. A durat vreo opt zile până să primim ordinul de numire. Eu am tot interesul să preia cât mai repede, i-am pregătit şi fişa postului, are treabă de nu o poate duce, va avea aproximativ aceleaşi atribuţii ca şi fostul director, dar din punctul acesta de vedere mă degrevează foarte mult pe mine”, a declarat Liviu Rădăşanu, director executiv DGASPC. Daniela Juravlea a participat la concursul organizat de ANFP la finele lunii precedente fiind unic candidat prezent, după ce, Cecilia Spătaru nu s-a mai prezentat la examen deşi s-a înscris. (G.E.)