Povestea cutremurătoare a lui Ioan, DRAMA unei familii greu încercate – GALERIE FOTO

Să fim mai buni, ne îndeamnă de fiecare dată Daniel Câșlariu. Iar povestea pe care de această dată ne-o aduce înainte este cel mai bun prilej de a ne dovedi omenia.

 

Povestea unui învingător. El este Ioan Sîrbu din comuna Ibănesti, satul Dumbrăvița, județul Botoșani, care la vârsta de 25 de ani își creste cei doi frați mai mici.

 

Povestea lor este una desprinsa parcă din filmele de dramă deoarece necazurile l-au lovit de pe vremea când era mic copil. Mama s-a îmbolnăvit de cancer, plus alte 7 diagnostice.

 

Bunicii sunt bătrâni și foarte bolnavi. Bunica este țintuită la pat cu paralizie, iar bunicul este orb. Nu pot să ajute copiii, fiindcă ei înșiși au nevoie de ajutor. Cu atâtea necazuri pe cap, tatăl copiilor a decis sa își pună capăt zilele nemaiputând suporta această soarta. Cum un necaz nu vine niciodată singur, la exact o lună de zile de când tatăl a decedat, bunicul care a trăit o viață în întuneric a decedat și el.

 

Ioan la doar 20 de ani s-a trezit fiind capul familiei și a trebuit sa aibă de grija de mama bolnava de Ccancer, bunica paralizata la pat și cei doi frățiori mai mici. Neavând un serviciu a fost nevoit sa lucreze prin sat cu ziua pentru a asigura traiul de zi cu zi.

 

După 3 ani de la decesul tatălui și al bunicului, mama a pierdut lupta cu boala și a decedat. La 23 de ani Ioan a mai primit o lovitura groaznica de la viața dar nu s-a lăsat așa ușor învins și a continuat sa aibă grija de cei doi frățiori și bunica paralizata la pat. Situația este una foarte delicata deoarece ei locuiesc într-o casa foarte veche, compusă din doar 2 camere și sunt nevoiți sa doarmă 3 într-un singur pat deoarece bunica trebuie sa doarmă singurica pentru ca este paralizata.

 

Nu își doresc nimic mai mult decât sa trăiască bunica deoarece aceasta căsuța este a surorii bunicii și dacă Doamne ferește moare, copiii rămân în strada.

 

”Rugămintea mea este ca dumneavoastră sa distribuiți în speranța că va dori cineva sa le dea o mana de ajutor. Cu ajutorul unor oamenii binevoitori IOAN a reușit sa capete o bucățică de pământ lângă aceasta căsuța și spera ca va reuși sa ridice o cămăruță pentru el și frații lui în cazul în care bunica nu va mai fi printre noi”,

Daniel Câșlariu, președinte Asociația ”Grup Civic” Botoșani

 

O vecină nu a rămas insensibilă la povestea tristă a acestei familii. Le mai trece pragul cu mâncare și le spală rufele. Copiii s-au atașat de ea, îi spun „mamă”.

 

Familia poate fi ajutată de semeni cu materiale de construcție, hăinuțe, alimente, încălțăminte și un aragaz.

 

Pentru cei care vor sa ne ajute pot dona :IBAN-ul contului curent in LEI deschis pentru ASOCIATIA GRUP CIVIC BOTOSANI este RO03BTRLRONCRT0530156401 sau IBAN-ul contului curent in EUR deschis pentru ASOCIATIA GRUP CIVIC BOTOSANI este RO50BTRLEURCRT0530156401 codul Swift BTRLRO22 cu rugămintea sa specificați ca este pentru familia SÎRBU. Copiii poarta la papuci numerele 45,40,34. #SAFIMMAIBUNI relații la telefon 0759362916.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store