Gestul lui Dan Petrescu l-a luat prin surprindere până și pe secundul său.
Petrescu l-a trimis la interviurile de după meci pe secundul Alin Minteuan, surprins și el de situație.
”Am fost rugat să vin eu, nu știu situația lui Dan Petrescu”, a spus Minteuan.
Secundul lui CFR Cluj a comentat înfrângerea ardelenilor.
”Ei au avut eficiență maximă. Două șuturi, două goluri. Noi ne-am creat câteva situații, am avut două oportunități singuri cu portarul, dar n-am dat gol. Am pierdut punctele pe mâna noastră”, a afirmat Minteuan, potrivit Digisport.ro.
Secundul Alin Minteuan spune că echipa sa și-a dorit victoria, mai ales că avea nevoie de un moral bun pentru partida cu Celtic.
”Ne-am temut de meci, a fost o oarecare stare de nervozitate, de presiune transmisă jucătorilor. S-a adeverit până la urmă, n-a ieșit bine. Ne doream să câștigăm, cel puțin să nu pierdem, mai ales că urmează un meci decisiv în Europa. Aveam nevoie de un moral bun înainte de partida cu Celtic. Sperăm la calificare”, a mai spus cfr-istul.
CFR Cluj, care se menține pe prima poziție, cel puțin până la meciul Astra – Universitatea, n-a mai câștigat în deplasare, în Liga 1, din luna august.
CFR Cluj joacă joi cu Celtic, la 19:55, în direct la Digi Sport 1. Dan Petrescu și ai săi au nevoie de un punct pentru a se califica în primăvara Europa League.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: