Deputatul social-democrat, Dan Șlincu a anunțat că astăzi plenul Camerei Deputaților, în calitate de for decizional a adoptat proiectul de lege care prevede că personalul angajat în perioada stării de alertă va rămâne să lucreze în domeniul în care a activat pe perioadă nedeterminată.
„Alături de colegii mei din Comisia de muncă și protecție socială am completat propunerea legislativă privind reglementarea statutului personalului care, în perioada stării de alertă, a fost încadrat pe perioadă determinată. Astfel, pe lângă angajații din sistemul sanitar și angajații din structurile Ministerului Afacerilor Interne și cei care lucrează în domeniul asistenței sociale și care au fost angajați suplimentar în perioada pandemiei, pe o perioadă nedeterminată au posibilitatea de a rămâne pe posturile pe care le ocupă.”,
a declarat Dan Șlincu.
Încadrarea personalului are efecte pozitive din punctul de vedere al asigurării resursei umane în unitățile cu deficit de personal din toată țara. Așadar, se elimină intervalul de timp între vacantarea postului ocupat pe perioadă determinată şi ocuparea postului prin concurs, deoarece procedura de organizare a concursului durează cel puţin 45 de zile, timp în care unitățile vor trebui să acorde aceleași servicii cu un număr de personal redus în mod semnificativ. De asemenea, experiența profesională dobândită în perioada stării de alertă de către personalul încadrat pe perioadă determinată, are efecte pozitive atât asupra locului de muncă unde acest personal îşi desfăşoară activitatea, cât şi asupra comunităților locale unde au activat.
„Instituțiile care au salariați angajați fără concurs, în perioada stării de alertă pot organiza examen pe post, în vederea ocupării posturilor de către respectivii salariați pe o perioadă nedeterminată. Examenul se organizează anterior încetării contractului de muncă pe perioadă determinată.”,
a subliniat deputatul social-democrat botoșănean.
(Comunicat PSD Botoșani)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: