Accidentul care a răpit viața unui adolescent care abia împlinise 15 ani, a emoționat un sat întreg și a stârnit un val de nemulțumire generală vizavi de tânărul șofer, însă au existat martori ai nefericitului eveniment care au văzut și alte aspecte din tot ceea ce s-a întâmplat.
Majoritatea celor care au asistat la accidentul din noaptea de 2 septembrie, spun că Iulian Cucu, șoferul de 23 de ani al BMW-ului, avea viteză mare când l-a luat în plin pe Adi, copilul care împlinise cu o zi în urmă vârsta de 15 ani. I-au sărit cu toții în ajutor micuțului, la fața locului a ajuns și Poliția care în scurt timp l-a băgat pe șofer în mașina securizată pentru a nu fi linșat de oamenii revoltați.
Un singur om însă, se pare că a văzut mai mult din tot ceea ce s-a întâmplat. Tânărul care a asistat la întreaga scenă, povestește că a fost un moment îngrozitor, dar că a rămas profund impresionat de faptul că Iulian a sărit să-și ajute victima.
„Ceea ce nu mi-a venit mie să cred, este că șoferul a încercat să-l ajute pe copil, dar a fost luat de poliție să nu fie linșat. Totul a fost din scurt, cred că și dacă avea 50 km/h, tot nu scăpa. Îmi pare rău, și acum am în minte cum arăta copilul”, ne-a povestit martorul.
Adrian Scripei a murit subit după ce a fost izbit în plin de o mașină, în timp ce se îndrepta cu biciclet spre casă.
(C.B.)
Sursă foto: ProTV