Cursa pentru „mâna dreaptă” a primarului aproape câştigată

 

Nou înfiinţata funcţie de preşedinte executiv sau prim-vicepreşedinte al organizaţiei municipale PSD Botoşani va reveni probabil consilierului local Mihai Tincu. Conform unor şefi ai filialei acesta ar fi câştigat competiţia internă pentrudobândirea postului în cauză.
Mihai Tincu aproape mina dreapta a lui Ovidiu Portariuc
Înfiinţarea acestuia, după modelul celui existent la nivel judeţean, reprezintă o iniţiativă a primarului, care conduce organizaţia municipală. Vineri, când a anunţat, introducerea noii funcţii în schema de conducere, Ovidiu Portariuc i-a nominalizat ca posibili ocupanţi pe Mihai Baltă şi Mihai Tincu. Nici despre primul nu se poate spune că n-ar fi avut sprijinul organizaţiei, numai că decisiv ar fi fost faptul că, spre deosebire de deputat, care în fiecare săptămână este plecat la Bucureşti, patronul din confecţii este zi de zi la Botoşani, iar edilul şef tocmai de asta are nevoie, de un om care să îl suplinească în mod constant atunci când este ocupat cu treburile administrative. Hotărârea finală va fi luată sâmbătă, la adunarea generală a filialei municipale a PSD Botoşani, care va avea loc la Teatrul Mihai Eminescu. Atunci este aşteptată să revină oficial în partid şi Manueala Zarug.
CITEŞTE ŞI:
 Portariuc îşi pune mână dreaptă în PSD, doi sexagenari în cărţi pentru post