Curăţenie politică la o grădiniţă din judeţ - FOTOGALERIE

 

Mai mulți membri ai Partidului Forţa Civică de la Botoşani au participat la o acțiune de salubrizare și renovare a curții și parcului de joacă de la Grădinița nr. 1 din oraşul Săveni. Aceștia au tuns iarba, au strâns resturile vegetale și gunoaiele, au vopsit obiectele din parcul de joacă și au montat două leagăne noi.

“Nevoile unităților de învățământ sunt mari, iar administrația publică nu va avea niciodată fonduri să le acopere în totalitate, oricât de evidentă ar fi preocuparea sa în această direcție. Efortul nostru este însă pentru comunitate. E un exemplu de implicare civică, pe care am vrut să-l dăm. Mulțumirea noastră va fi însă deplină atunci când vom vedea bucuria de pe chipul copiilor care se vor juca în curtea acestei grădinițe”, a declarat președintele organizației Săveni a Partidului Forța Civică, Mirela Saucă.
Aceasta a promis că, la primăvară, din contribuții proprii și donații ale membrilor și simpatizanților partidului Forța Civică, va suplimenta numărul obiectelor de mobilier din parcul de joacă al grădiniței ce funcționează în fosta casă părintească a cunoscuţilor bacteriologi Mihai și Alexandru Ciucă.
CITEŞTE:
 FC s-a dus în judeţ cu medici şi jurişti să detroneze pungile cu pomeni
[[galerie-foto]]