Cum se dă cu piciorul la 4.000 de lei pe lună, la Botoșani 

Bani pe care se pare că până la acest moment nimeni nu îi vrea. 

 

Pentru că la atât se ridică salariul unui director la Spitalul Județean Mavromati Botoșani, respectiv director de îngrijiri. 

”Spitalul a scos postul de director de îngrijiri la concurs dar la secretariatul spitalului nu s-a depus nici un dosar pentru acest post. Cel mai probabil se va relua procedura de concurs. Comitetul director va decide cum va proceda cu postul de director de îngrijiri”,
Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al spitalului 

Salariul lunar al unui director de îngrijiri ajunge unde la 4.000 de lei pe lună. Adică puțin mai mare decât al unei infirmiere, după aplicarea majorărilor salariale din sistemul medical. 

”Principalul motiv pentru care nu și-a depus nimeni dosarul este salariul neatractiv în comparație cu salariile din cadrul spitalului. Pentru postul de director de îngrijiri se solicită ca respectivii asistenți să aibă și studii superioare și este unul din criterii”,
Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al spitalului 

În prezent, postul de director de îngrijiri este ocupat cu titlu de interimat de Dan Alistari.