Salariile din Primărie ar putea să crească totuși cu un ”consistent” 5% 

Dacă ar fi ca totuși veniturile salariale ale funcționarilor din Primărie să crească, acest lucru nu se va întâmpla în baza deciziei din decembrie a Curții Constituționale a României (CCR).

 

Ci a legii unice de salarizare, care după mai bine de cinci ani de zile intră în dezbatere publică și chiar, ar putea fi și aplicată. 

 

Iar asta, susține Cătălin Flutur, ar putea fi rezolvarea la problema ridicată de salariați cu privire la majorările salariale. 

”Guvernul României a pus în dezbatere legea salarizării unice, singura care ar putea să rezolve problema în mod unitar. Pentru că altfel sunt probleme de cifre, procente, la nivel de fiecare unitate administrativ teritorială și consilii județene”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

Iar în acest normativ se vorbește și despre un fond de premiere de unde se vor acorda sume sub formă de premii către performeri. 

”Se păstrează fondul de salarii pentru toată lumea și rămâne la dispoziția ordonatorului principal de credite un 5% care este consistent, pentru cei care într-adevăr performează fiecare în domeniul lui de activitate acolo unde este încadrat”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

Nu se știe cum vir fi stabiliți performerii, pentru că acest aspect va fi clarificat după publicarea legii în Monitorul Oficial și apariția normelor de aplicare. 

 

36 de milioane de lei suma colectată din taxe și impozite de către Primăria Botoșani. 

 

34 de milioane de lei reprezintă fondul de salarii din care 9 milioane de lei au fost creșteri  acordate prin lege, din 2017.