Cu ochii în lacrimi și înconjurat de sumedenie de liberali, Cătălin Flutur și-a depus candidatura pentru un nou mandat: Am plecat pe acest drum să câștigăm FOTO & VIDEO

Piața Revoluției s-a umplut astăzi de membri ai Filialei Județene a Partidului Național Liberali, oameni aflați pe liste la Consiliul Local și Consiliul Județean sau simpli susținători ai candidaților la alegerile locale din septembrie 2020.

 

A fost cea mai de amploare acțiune preelectorală la sesiunea de depunere a candidaturilor, din partea formațiunilor politice care s-au prezentat până la acest moment la BEJ sau BEC.

 

PNL merge pentru a cincea oară cu candidatul Cătălin Flutur, primar cu trei mandate în fruntea municipiului reședință de județ.

 

Cătălin Flutur a avut un scurt discurs în fața botoșănenilor (prin intermediul jurnaliștilor prezenți care i-au preluat mesajul) dar și pentru colegii de partid care vor intra alături de el în cursa electorală. A pus accent îndeosebi în mesajul său pentru botoșăneni în cât este de important pentru un primar să aibă și un consiliu de aceeași coloratură politică. Lucru valabil și la Consiliul Județean. 

 

”Am plecat la acest drum să câștigăm. Să câștigăm CJ, să câștigăm Primăria municipiului Botoșani, majoritatea în CJ și, foarte important, majoritatea în CL. Listele noastre sunt gândite foarte bine. Vorbim de oameni cu foarte multă experiență în toate domeniile. În domeniul în care activează fiecare, pe mine mă interesează și în domeniul administrativ și drept urmare am găsit de cuviință ca, cei care și-au făcut datoria cu prisosință în lupta administrativă, în CL și CJ să se regăsească din nou pe liste.

 

Venim cu o echipă experimentată pentru că ne-am convins în timp că nu este suficient doar un elan de moment. Botoșănenii s-au convins pe pielea lor, un experiment nefericit, în perioada 2012 – 2016. Când oameni care n-au condus nici măcar o dată un colectiv de 5 oameni s-au trezit că urmau să conducă o primărie.

 

Venim cu oameni cu experiență pentru că botoșănenii merită oameni cu experiență și botoșănenii merită o consecvență în conducere. Pentru că degeaba câștigăm noi o primărie dacă nu avem un CJ. Degeaba câștigi o primărie dacă nu ai majoritate în CL și atunci politicile propuse de noi, absolut tot ce ne propunem, constatăm că nu putem duce la capăt. Pentru că este o guvernare care blochează tot ceea ce ne propunem noi și vorbim de cei 7 ani de guvernare PSD. Vorbim de majoritățile din CL si CJ.

 

Au fost perioade în care au ținut în loc Botoșaniul și atunci suntem mai hotărâți și mai determinați să învingem. Dacă vorbim de proiecte de 100 de milioane de euro, eu trebuie să am convingerea că banii aceștia se vor cheltui în Botoșani. Nu să pățim ca până acum, să fie bani și să nu se cheltuiască”,

 

Cătălin Flutur, candidat PNL Botoșani

 

Atât la municipiu cât și la Județ listele sunt deschise de aceiași oameni: Cătălin Flutur, Costel Șoptică și Viorel Iliuță: „Trei oameni care deschid listele și care vor fi paratrăsnet pentru echipa liberală”, a încheiat primarul în funcție

 

Iată echipa primarului:

 

  1. Cătălin Flutur – inginer
  2. Costel Șoptică – profesor
  3. Viorel Iliuță – inginer - economist
  4. Marius Oroșanu – jurist – economist
  5. Eugen Țurcanu – inginer
  6. Cătălina Lupașcu – profesor
  7. Cătălin Boboc – inginer
  8. Daniel Botezatu – profesor
  9. Andrei Amos – inginer - profesor
  10. Maricel Maxim – economist
  11. Ada Macovei – profesor
  12. Monica Răileanu – licențiat în științe administrative
  13. Monica Adăscăliței – medic
  14. Paul Octav - profesor
  15. Gabriela Ciobanu - jurist
  16. Florin Danalache - economist
  17. Eduard Telișcă – topograf
  18. Mihai Pinteală – tehnician
  19. Gicu Onofrei – maistru
  20. Lăcrămioara Bradu – economist
  21. Cristian Gherasim – profesor
  22. Constantin Costic - jurist
  23. Claudia Miron – inginer
  24. Petru Derihaci specialist comunicare
  25. Adrian Poclid – economist
  26. Constantin Tudorache – medic
  27. Mihai Lionte – licențiat administrație publică
  28. Oana Bogza – jurist
  29. Cătălin Mihai Alexa - jurist

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store