Cu gânduri mari: CUM a plecat la drum un botoşănean, ziua în amiaza mare

Un botoșănean de 43 de ani a fost oprit joi în trafic, de un echipaj de Poliție.

 

Joi 19 ianuarie 2017, în jurul orei 16:30, a fost depistat în trafic, B.C. de 43 ani, din comuna Prăjeni, judeţul Botoşani în timp ce conducea un autoturism pe drumul judeţean D.J. 282 B Prăjeni.

 

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat; ulterior i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.