Bărbat prins cu un cuțit la barul din sat, jandarmii au întocmit dosar penal

Botoșăneanul a fost depistat în cadrul unei acțiuni a jandarmilor.

 

În urma unei acțiuni a jandarmilor din cadrul Grupei de Supraveghere și Intervenție Săveni, executată în dimineața zilei de duminică, unui bărbat în vârstă de 53 de ani i-au fost întocmite acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.

 

Bărbatul care avea asupra sa un cuțit a fost depistat într-un bar din satul Negreni, același bar în care anul trecut, tot în luna februarie, unei persoane i-au fost întocmite acte procedurale pentru o faptă similară, pedepsită de Codul Penal cu închisoare de la șase luni la doi ani sau cu amendă.

 

Acțiunea jandarmilor a vizat respectarea prevederilor legale privind faptele de tulburare a ordinii și liniștii publice, precum și a actelor de comerț în localitățile Săveni, Știubieni, Vorniceni și Ungureni, cu această ocazie fiind aplicate și sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 2000 de lei.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store