Croitoru după Pandurii – FC Botoşani 6 – 1: Suntem în grafic - VIDEO meciul

 

Mijlocaşul ofensiv al roş-alb-albaştrilor, cel mai supărat jucător pe publicul botoşănean, consideră echitabilă victoria cu 6 – 1 obţinută de Pandurii Târgu Jiu cu FC Botoşani, duminică, într-un meci din etapa a XI – a.
croitoru pandurii fc botosani
Marius Croitoru a recunoscut că a făcut henţ la finalul primei reprize şi a arătat că până la partida de sâmbăta viitoare, cu Petrolul Ploieşti, fotbalişti trebuie să se recupereze psihic fiindcă fizic nu ar avea probleme. Iată principalele declaraţii făcute de optarul botoşănenilor la Dolce Sport:

„Este foarte greu să faci faţă unor asemenea jucători”

„Am avut o posibilitate de a marca, n-am reuşit să o facem, au revenit în joc foarte bine cei de la Pandurii, cu Eric în zi de graţie. Este foarte greu să faci faţă unor asemenea jucători, mai ales că am luat două goluri rapide, a venit acel 11 metri în minutul 45. Este foarte greu să faci faţă la 2 – 0 unei echipe foarte, foarte bune”.
„Toate echipele sunt grele pentru că toate echipele şi-au propus la începutul campionatului să obţină cât mai mult din acest campionat. Şi noi ne-am propus la începutul campionatului, suntem în grafic cu ceea ce ne-am propus, dar nu este de ajuns, pentru că campionatul nu s-a încheiat, trebuie să fim realişti, trebuie să fim conştienţi în acelaşi timp că meciurile aşa-zis grele abia acum încep”.

„Nu ne aşteptam la un joc extraordinar, aşa de bun din partea lor”

„Am acumulat un număr de puncte, echipele se uită mai serios la ceea ce a oferit Botoşaniul şi e normal să fim luaţi în serios”.
„Au jucat un fotbal frumos, spectaculos, şi-au mai creat câteva ocazii, rezultatul este just pentru că au făcut un joc extraordinar de bun, noi în schimb nu ne-am ridicat la nivelul lor”.
„Eram conştienţi de valoarea celor de la Pandurii, dar nu ne aşteptam la un joc extraordinar, aşa de bun din partea lor”.
CLICK AICI ŞI VEZI ÎNREGISTRAREA PARTIDEI
CITEŞTE ŞI:
 Popovici după scorul de tenis:Dacă pierdeam cu 2 – 0 pentru noi era aproape acelaşi lucru
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 Şfaiţer : Dureros, înfrângere ruşinoasă, eşec usturător