Cristina Ciobănașu s-a întors la mama din Vorona: Noi ne bem cafeluța împreună - FOTO

Actrița a fost recent în vizită la familia ei biologică din Vorona, județul Botoșani.

 

Îndrăgita actriță recunoaște că-i era dor de părinți și de casa părintească. Abia aștepta să-și îmbrățișeze mama, bunica și fratele pe care nu-i mai văzuse de mult timp. Întâlnirea cu membrii familiei biologice a fost una încărcată de emoții puternice.

 

Cristina Ciobănașu se consideră foarte norocoasă că se poate bucura de sprijinul a două femei, pe care le consideră extrem de apropiate, mama biologică şi cea adoptivă. Însă chiar dacă se întâlneşte rar cu mama naturală, actriţa mărturiseşte că este foarte apropiată de ea şi vorbesc des.

 

 

Și-a revăzut familia biologică

 

Cristina Ciobănașu a fost în vizită la Vorona, unde s-a revăzut cu familia ei naturală.

 

Nu merge des la familia din Botoșani, însă acum și-a făcut timp pentru a petrece puțin timp cu ei, scrie avantaje.ro. A avut parte de o revedere emoționantă cu familia sa naturală.

 

După o vacanță la mare alături de familia din București, tânăra a decis să meargă și în localitatea Vorona, unde și-a petrecut primii ani din viață.

 

„Noi ne bem cafeluța împreună. În sfârșit, bea și mama cafeluță, până acum a robotit. Am ajuns aseară pe la două și ne-am culcat pe la patru. Bunica trage ca ursul la miere. A văzut că e de mâncare și cafeluță și a venit și ea. A venit să salute copiii, frumusețile”,

a spus Cristina Ciobănașu.

 

După ce au luat masa împreună, Cristina Ciobănașu și fratele ei, Tudor, alături de restul familiei, au pornit la drum. Fanii s-au bucurat să o vadă pe îndrăgita actriță că petrece momente atât de speciale alături de familie, mai ales știind cât de rar îi vede pe cei dragi.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store