Criminalul prins la Botoşani a fost recunoscut de o familie din Alba Iulia.
În urma fotografiilor apărute în presă Mădălin Lupu a fost identificat de două persoane. Acesta a fost văzut vineri dimineața în zona Cimitirului Eroilor din municipiu. Imaginile apărute în presă cu suspectul crimei de la Partoș au generat reacții din partea cititorilor. Mădălin Lupu a fost văzut în Alba Iulia chiar în ziua crimei, vineri dimineața, în zona Cimitirului Eroilor.
Acesta pândea o familie care se pregătea să plece în concediu. Oamenii l-au văzut și li s-a părut suspectă prezența acestuia în cartierul lor, însă au decis să plece, totuși. Din cauza unei presimțiri au decis să se întoarcă pentru a vedea dacă a plecat mai ales că acasă a rămas singură, bunica.
După vederea fotografiilor oamenii au fost șocați și s-au gândit la ce s-ar fi putut întâmpla dacă nu s-ar fi întors din drum.
„Ne-am întors și soțul meu s-a dus la el și l-a întrebat ce urmărește. L-a văzut că avea tatuaj pe față și i s-a părut foarte periculos. I-a răspuns soțului că a venit la o mătușă. Mă gândesc cu groază ce se putea întâmpla”, povestește femeia.
Membrii familiei nu au nici o îndoială că este vorba despre același bărbat mai ales din cauza tatuajului de pe față.
Anchetatorii din Alba verifică o informație potrivit căreia, ucigașul femeii din Partoș ar fi Mădălin Miki Lupu, un recidivist care ar mai avea la activ încă o crimă comisă la doar două zile după atacul din cartierul albaiulian. Acesta ar fi fost prins la Botoșani, după ce a ucis o altă femeie în vârstă, după care și-ar fi recunoscut ambele fapte. (Sursa: Alba24)