Un tânăr de 27 de ani, întors în ţară de numai câteva luni, şi-a ucis tatăl cu mai multe lovituri de ciocan. Mama sa se află internată la spital cu multiple traumatisme craniene, în urma loviturile pe care tânărul i le-a aplicat în zona capului.
Duminică seara, poliţia din Sighetu Marmaţiei a fost alertată după ce, la locuinţa unei familii a izbucnit un scandal care a degenerat în crimă.
Tânărul de 27 de ani, reîntors în ţară de doar şase luni după mai mult timp în care a muncit în Anglia pe fondul unui scandal, le-a aplicat mai multe lovitori cu un ciocan părinţilor săi. Vecinii care au auzit ţipetele din casa lor a alertat poliţia şi astfel, cei doi, bărbatul de 64 de ani şi femeia de 62, au fost transportaţi la spital.
În urma loviturilor însă, bărbatul a decedat, iar femeia se află acum în stare gravă la spitalul din Baia Mare. Medicii spun că starea ei este stabilă.
„Este conştientă, are trei fracturi craniene prin lovitură cu un corp dur. Nu pot spune dacă este topor, ciocan sau altceva, dar sunt trei fracturi craniene care vor trebui rezolvate neurochirurgical. Nu este o urgenţă absolută, pacienta va fi pregătită şi în momentul în care considerăm că putem face intervenţia fără riscuri majore, o să o operăm”, a spus medicul neurochirurg Vasile Pop, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Baia Mare.
Tânărul a fost reţinut şi urmează să fie suspus unui examen psihiatric pentru a se stabili dacă avea discernământ în momentul în care a comis fapta. De asemenea, se va constata dacă era sub influenţa alcoolului ori a substanţelor interzise. Vecinii însă spun despre el că avea un comportament ce denotă anumite afecţiuni psihice. (Sursa: Adevărul)