Cele două cursuri organizate la Cernăuți – Ucraina în cadrul proiectului pentru stimularea creativității s-au finalizat. Impresiile sunt multe și amestecate și au ca numitor comun pozitivitatea.
CreaFuture s-a bucurat de succes în rândul celor 42 de participanți din Ucraina, invers, echipa de implementare formată din Adriana Cojocaru (formator), Raluca Bălășcău și Alexandra Aolăriței (consilieri de dezvoltare personală) a întâlnit oameni frumoși și deschiși către metodele non-formale.
„Acest curs a fost ca o mână care ne-a unit, prin educație dar și prin tradiție și cultură. Iată, vă mulțumim profund și vă suntem recunoscători pentru aceste cursuri, această formațiune și vo dorim dv. succes. Colegilor mei, la fel, succese mari în continuare și să aplicați toate aceste metode în activitatea dv. școlară, didactică. Sperăm să ne mai reîntâlnim la așa frumoase cursuri. Mulțumim din suflet”,
Arcadie Murariu, profesor lb. franceză Școala Medie de Cultură Generală Bairachi (foto jos)
În ciuda pandemiei și a piedicilor ivite în ultimul an presărat de tot felul de restricții, cu perioade de suspendare a proiectului, într-un final, unul dintre cele mai importante obiective din CreaFuture a fost realizat.
Au fost cursați atât profesorii din România, cât și cei din Ucraina. Ambele cursuri au fost apreciate de cursanți, dar mai ales, ce este mai important, metodele au fost deja implementate la clase, cu elevii, de majoritatea facilitatorilor.
Creativitatea și-a găsit cămin în clasele botoșănene și ucrainene.
„Nouă ne place să credem că în momentul în care ați venit la noi la curs, cel puțin partea asta de metode, chiar dacă le cunoșteați pe majoritatea, nu erau structurate. Practic, în cele 5 zile de curs, cam așa s-a întâmplat cu creativitatea dv.(vezi în video, minutul 03:53, nota red.) V-am scos din zona de confort, considerăm că ați făcut lucruri care poate nu vă așteptați să le faceți aici, să dansați, să vă jucați. V-am explicat de fiecare dată, că fiecare joc are în spate un obiectiv de învățare și totul se face cu un scop aici și că încercăm și să ne simțim bine în timp ce învățăm lucruri. Acum depinde doar de dv. dacă pe viitor dacă pe viitor reveniți la metodele clasice, sau împreună cu noi faceți lumea mai frumoasă, mai creativă și mai colorată”,
Raluca Bălășcău, consilier de dezvoltare personală CreaFuture, adresându-se profesorilor ucraineni
În ultima zi a cursurilor care au fost desfășurate la sediul Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti din Cernăuţi, echipa CreaFuture și-a luat rămas bun de la a doua serie de cursanți cu o „evaluare alternativă” prin care s-a obținut un feedback de la participanți, cu privire la calitatea cursului și utilitatea metodelor învățate.
În oglindă, a fost evaluată și echipa de formatori.
Fiecare dintre participanți a apucat un capăt de ață și împreună, grupul a „țesut” pânza cunoștințelor despre creativitate sau lucrul în echipă, fiind create legături vizibile și invizibile.
Evaluarea alternativă este una bidirecțională, pentru că evaluează atât formatorii cât și participanții și este opusul celei clasice în care sunt acordate doar note, fără a fi exprimate și impresii din partea cursanților despre programul de formare.
Cele 40 de cadre didactice din Ucraina care au participat la cursurile CreaFuture au fost împărțite în două serii. Fiecare dintre cele două cursuri s-a desfășurat pe durata a cinci zile.
Cele mai interesante metode din educația nonformală ce poate fi aplicată la clasele de elevi pentru stimularea creativității se vor regăsi într-o broșură ce va fi editată în cadrul proiectului CreaFuture.
„CreaFuture - Creative Workforce for Cross-Border Future”, 2 SOFT/1.1/142 finanțat de Uniunea Europeană, Instrumentul European de Vecinătate, prin Programul Operațional Comun România -Ucraina 2014-2020.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: