Consilierii județeni urmează să voteze hotărârea privind exercitarea dreptului de preemțiune asupra imobilului.
Este vorba despre clădirea denumită Casa Mavrocordat, cea în care a funcționat Grădinița nr 24. Imobilul este situat pe strada Mihail Kogălniceanu nr 20. În proiectul de hotărâre se menționează faptul că propunerea de exprimare a dreptului de preemțiune este motivată și de lipsa acută de spaţii pentru unităţile subordonate Consiliului Județean.
„Urmare a amplasării sale și a caracteristicilor constructive, imobilul poate avea o utilitate publică și poate fi declarat bun de interes județean, întrucât se încadrează în prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind terenurile şi clădirile în care îşi poate desfăşura activitatea Consiliul Judeţean şi aparatul propriu al acestuia, precum şi instituţiile publice de interes judeţean, cum sunt: biblioteci, muzee, spitale judeţene şi alte asemenea bunuri, dacă nu au fost declarate de uz sau interes public naţional sau local”,
Se arată în proiectul de hotărâre inițiat de președintele CJ, Doina Federovici
În cazul în care proiectul de hotărâre va fi aprobat de către consilierii județeni, un expert al Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România va face o evaluare în vederea stabilirii valorii de piață a imobilului.
Consilierii județeni se întrunesc în ședință extraordinară miercuri, 23 iunie 2021, la ora 13:00.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: