În doar câteva zeci de minute, construcția provizorie dintre Uvertura Mall și Banc Post a fost dezafectată. Miercuri la amiază un muncitor a încărcat într-o autoutilitară materialele cu care fusese ridicată.
Iar aceasta după ce timp de câteva zile accesul pe terenul care găzduise șopronul ce pe 16 martie l-a omorât pe Lucian Școlariu fusese interzis. Poarta era ferecată cu lacăt, orice act de comerț, care se desfășura acolo cu precădere în anotimpul cald, fiind sistat.
Deși pare greu de crezut, la 12 zile de la tragedie, edilii încă nu au aflat dacă proprietarul respectivului teren avea sau nu autorizație de construcție pentru respectiva cașcarabetă.
Viceprimarul Marian Murariu a condus ieri o ședință la care, printre alții, au participat secretarul municipiului, directorul Poliției Locale, reprezentanți ai serviciilor de cadastru, patrimoniu și urbanism.
”Pentru acest tip de construcție provizorie era necesară obținerea unei autorizații de construcție. Am rugat colegii de la Poliția Locală să afle dacă această persoană avea autorizație de construcție și când voi afla, vă voi comunica. Din acest motiv am convocat și colegii de la serviciul urbanism, pentru a ne spune dacă era nevoie de autorizație de construcție sau nu și am aflat că era nevoie, chiar dacă era un șopron improvizat cu o structură din lemn. Probabil, asta este presupunerea mea, structura din lemn era putrezită și de asta a căzut și s-a întâmplat acest accident nefericit. Dar chiar dacă este o construcție provizorie, are nevoie de autorizație de construcție”,
Marian Murariu, viceprimar Botoșani.
La întrunire s-a risipit așadar orice îndoială și s-a stabilit foarte clar că acea coșmelie avea nevoie de autorizație de construcție.
În era computerizării, în care o simplă căutare într-o bază de date ar fi trebuit să ofere detaliile necesare, nu s-a putut însă afla dacă acel șopron deținea sau nu autorizație de construcție. Iar aceasta în condițiile în care deja a fost dezafectat.
În schimb, s-a aflat totuși că terenul în cauză a fost retrocedat în 2002 către Mircea Atodiresei, dar potrivit viceprimarului acesta nu desfășura el activități economice deoarece obișnuia să concesioneze suprafața altor persoane. Ultima ar fi fost Gelu Grosu, cu care ar fi avut un contract de comodat. Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) încearcă acum să stabilească dacă între acesta din urmă și cel decedat exista raporturi de muncă. ITM a cerut detalii de la Primărie cu privire la autorizarea comerțului care se derula acolo, însă i s-a răspuns că municipalitatea nu avizează astfel de activități, ci doar cele care țin de restaurante, baruri, terase.
Astfel, Primăria trebuie la rândul ei să ceară informații de la Registrul Comerțului să afle ce activități erau sau nu autorizate pentru respectivul spațiu.
Și aceasta cu toate că acel șopron este ridicat acolo de vreo cinci-șase ani!!! Timp în care nu a interesat pe nimeni de la Primăria Botoșani și Poliția Locală dacă acea coșmelie are sau nu autorizație de construcție și dacă are sau nu permisiune să deruleze acte de comerț. Și, culmea culmilor, nici după ce a murit un om nu se pot afla aceste lucruri!
”Evenimentul nefericit a avut loc pe o proprietate privată, unde competențele activității de control ale Poliției Locale sunt limitate. Pe timpul activității de cercetare desfășurate de organele de cercetare penală nu se poate interveni până la finalizarea anchetei și a concluziilor acesteia. Pentru preîntâmpinarea unor alte evenimente neplăcute de acest gen, am dispus întocmirea unui plan de control pe raza municipiului Botoșani de către Poliția Locală”,
Marian Murariu, viceprimar Botoșani.
Practic, toți acești comercianți și acest tip de construcții provizorii vor intra într-o verificare.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL