Cornișa Aquapark în topul celor mai bine cotate parcuri acvatice din țară

Clasamentul a fost întocmit de Clubulcopiilor.ro și arată cele mai bune 15 locuri publice de bălăceală din țară.

 

Clasamentul întocmit de Clubulcopiilor.ro  cu cele mai bine cotate ștranduri și aqua park-uri publice din România, se bazează pe datele disponibile în Google Maps.

 

Cele mai bine cotate ștranduri din România se află în Gura Humorului și Târgoviște. Cele două ștranduri au reușit să obțină un rating excelent de 4,5 dintr-un maximum de 5.

 

Locul 3 este împărțit de aquapark-ul Nymphaea din Oradea și Cornișa Aquapark din Botoșani. 

 

Cornisa Aquapark & Sports Botosani este cel mai mare parc regional de agrement din Moldova și se întinde pe o suprafață de 48 de hectare. 

 

Pe lângă complexul cu bazine exterioare și interioare, tobogane și river rafting, parcul are și un patinoar și numeroase terenuri de tenis și fotbal, plus o bază spa.

 

 

Rezultatele complete le puteți vedea accesând linkul de mai jos:  https://www.clubulcopiilor.ro/cele-mai-bine-cotate-stranduri-si-aqua-park-uri-publice-din-romania/