Contrabandişti din Pomârla prinşi la frontieră cu ţigări Jing Ling

 

Poliţiştii de frontieră botoşăneni au reţinut la frontiera cu Ucraina, trei bărbaţi, care încercau să introducă în România 84.000 de ţigarete de contrabandă.
În data de 9 mai, în jurul orelor 11.00, pe timpul executării unei misiuni specifice pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu ţigări, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Dorohoi au observat, pe direcţia localităţii de frontieră Pomârla, trei persoane care nu-şi justificau prezenţa în zonă, iar la aproximativ 1.000 metri faţă de linia de frontieră trei colete voluminoase ambalate în folie de culoare neagră.

Poliţiştii de frontieră au procedat la interceptarea şi legitimarea persoanelor, stabilind că aceştia sunt cetăţenii români Cătălin S., Iulian C., şi Marius T., cu vârste cuprinse între 24 şi 26 ani, domiciliaţi în comuna Pomârla. Totodată, s-a stabilit că cele trei colete, ce conţineau 84.000 ţigări marca Jing Ling, cu timbru de acciză Ucraina, în valoare de 36.960 lei, au fost introduse ilegal în România.

Pe numele celor trei bărbaţi a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de „contrabandă” şi „colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”, iar cercetările continuă în comun cu autorităţile de frontieră din Ucraina pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi a tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.