Aceste produse au fost descoperite de jandarmi în perioada week-end-ului în Piața Mare de la Botoșani.
129 de pachete de ţigări şi 34 de litri de alcool au fost ridicate de jandarmi în vederea confiscării în week-end-ul care a trecut, în urma acţiunilor executate în municipiul Botoşani pe linia combaterii comerţului cu produse accizabile.
Persoanelor depistate le-au fost întocmite de către jandarmi actele de sesizare ale organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută de Codul Vamal.
Conform prevederilor legale, colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la şapte ani şi interzicerea unor drepturi.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL: