Contrabandă cu ţigări lipite pe corpul a 17 femei

 

tigari (Medium)Cadrele Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) au confiscat duminică seară peste 2.500 de pachete de ţigări fără acte. Acestea erau transportate într-un autocar care efectua o cursă regulată Chişinău – Suceava. Ţigările erau lipite cu scoch de corpul a 17 femei cu cetăţenie basarabeană, precum şi în genţile acestora. Mijlocul de transport a fost oprit la o staţie PECO aflată la aproximativ un kilometru de Vama Stînca. „Ţigările au fost confiscate, iar femeile au primit avertisment deoarece se aflau la prima abatere”, a declarat Minodora Răcnea, purtător de cuvînt al IJPF. Valoarea ţigărilor este de circa 11.000 de lei.