Consulul din Ucraina la Botoşani: Trebuie să muncim mai mult

 

Consulul general al Ucrainei la Suceava, Vasyl Boiechko le-a mulţumit oficialilor botoşăneni pentru primirea făcută în cadrul vizitei în Botoşani şi a catalogat întâlnirea ca fiind una de protocol prin prisma faptului că a fost schimbată structura de conducere a judeţului, în urma alegerilor care au avut loc în această vară.

Dacă noi vrem să discutăm cu dv. în ceea ce priveşte colaborarea transfrontalieră ucraineană – română, eu sper şi sunt convins că vom conlucra şi mai bine mai departe, sigur că aceste relaţii care au fost făcute între judeţul dv.,  regiunea Cernăuţi şi colaborarea în cadrul Prutului de sus va fi mai pragmatică, eu sunt deschis în ceea ce priveşte să susţin toate ideile dv. în ceea ce priveşte colaborarea transfrontalieră”, a afirmat consulul ucrainean. Excelenţa sa mai declarat că şi în ţara sa de origine vor avea loc alegeri parlamentare în 28 octombrie, în timp ce în România acestea vor avea loc în decembrie. „Noi dorim să venim cu idei, să primim ideile dv. să facem această colaborare cât mai bună, cât mai pozitivă şi cât mai pragmatică şi am discutat cu dl. ambasador al Ucrainei la Bucureşti în ceea ce priveşte această colaborare, avem acest Program Operaţional Comun susţinut de UE noi trebuie să depunem 10%, sigur că dacă este vorba despre 100.000 de euro, înseamnă ceva, sigur că vrem să facem mai mult să fie bine primite toate proiectele depuse şi de partea română şi de partea ucraineană, dar trebuie să muncim mai mult, să depunem proiecte mai bine pregătite”, a mai spus Vasyl Boiechko.
Citeşte şi:
 Consul întâmpinat de şefii judeţului la Prefectură – FOTOGALERIE