Luni ar urma să fie dat startul consultărilor cu societatea civilă, pentru gândirea celor mai bune proiecte pentru dezvoltarea orașului. O spune primarul care deja s-a și gândit la o schemă după care vor decurge întâlnirile cu cetățenii.
Vor fi invitate la discuții asociațiile neguvernamentale reprezentative de la Botoșani.
”În fiecare zi începând cu ora 14:30 vor avea loc aceste consultări la Primăria Botoșani, luni vom avea întâlniri cu asociații ale pensionarilor, marți asociații ale tinerilor, miercuri cu sindicate, joi cu mediul de afaceri urmând ca după ce voi avea discuții cu toți acești reprezentanți ai societății civile să am întâlnirea finală cu reprezentanți ai mediului politic pentru a cădea de acord și a stabili acest consens general”, a declarat Ovidiu Portariuc.
Întâlnirile vor dura aproximativ o oră și jumătate iar la final vor fi organizate conferințe de presă pentru prezentarea concluziilor din cadrul discuțiilor. Presa nu va avea acces la aceste consultări. (G.E.)