Cei 150 de copii cu nevoi speciale beneficiari de burse sociale vor primi lunar câte 300 de lei.
Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, a inițiat un proiect de hotărâre prin care bursele sociale și de boală aferente anului școlar 2021-2022 vor fi dublate.
„Copiii cu probleme speciale ocupă un loc central în preocupările noastre. Pe lângă procesul de modernizare a celor două instituții de învățământ aflate în subordonarea Consiliului Județean, trebuie să punem accent și pe factorul uman, mai ales în aceste vremuri tumultoase din punct de vedere economic și sanitar. Am decis ca, pentru anul școlar 2021-2022, cuantumul burselor sociale și de boală să crească de la 150 de lei, cât au fost în anul școlar trecut, la 300 de lei. Niciun efort nu este prea mare pentru a le asigura mediul propice dezvoltării copiilor cu nevoi speciale. Noi, ca autoritate publică, avem datoria de a fi lângă ei și lângă familiile lor și de a-i ajuta pentru a le face traiul cât mai ușor”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.
La Școala Profesională Specială „Sfântu Stelian” Botoșani vor primi bursă 108 elevi dintr-un total de 310 elevi înscriși în anul școlar 2021-2022, iar la Școală Profesională Specială „Ion Pillat” Dorohoi 42 de elevi din cei 173 înscriși în acest an școlar.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: