Conservatorii cer paritate pe liste la Botoşani cu Ţurcanu şi restul liberalilor

 

Conducerea judeţeană a Partidului Conservator revendică jumătate dintre locurile eligibile ale Alianţei de Centru Dreapta. Liderul PC Botoşani susţine că în protocolul de înfiinţarea a ACD este prevăzut faptul că PC şi PNL îşi vor împărţi în mod egal acest poziţii.
„Aşa s-a bătut palma, aşa s-a semnat protocolul”, ne-a declarat Paul Onişa, preşedintele PC Botoşani. Cum ACD a format împreună cu PSD Uniunea Social – Liberală, iar aceasta va avea candidaţi comuni la alegerile locale cu prioritate la Consiliul Judeţean şi Primărie Botoşani, înseamnă că membrii PC vor trebui să fie luaţi în calcul la stabilirea locurilor pe liste. „O să se negocieze foarte tare acolo. Va prima sondajul pentru fiecare persoană pe listele pentru Consiliul Judeţean şi Consiliul Local Botoşani şi la Primărie”, a mai spus liderul PC Botoşani. Marele cîştig al conservatorilor îl va reprezenta însă scrutinul pentru Parlament. Aceasta deoarece s-a stabilit deja că USL va avea liste comune în toată ţara. În cadrul uniunii, liberalii ar urma să aibă candidaţi eligbili pe colegiile unde a cîştigat mandate în 2008, adică Darabani-Săveni la Senat, respectiv Săveni şi Flămînzi la deputaţi, iar de aici ar trebui să cedeze măcar un post conservatorilor. Toate acestea în condiţiile în care PC are în sondaje aproximativ 1%, în timp ce PNL este cotat în jurul a 25%.