Indicatoarele amplasate de Primăria Suceava arată că există varianta de circulație Podul Unirii – Salcea – Botoșani, însă conducătorii auto sunt derutați și nervoși până dau de asflat.
Pentru șoferii din afara Sucevei ori pentru cei care circulă mai rar aceste indicatoare pot crea confuzie, conform monitorulsv.ro
Un exemplu concret este cel al lui Gheorghe Cojocaru, un pensionar în vârstă de 84 de ani, care acum câteva zile a avut de făcut un drum cu mașina la Botoșani.
Octogenarul a văzut indicatorul din centrul Sucevei, prin care a fost anunțat că dacă face dreapta pe strada Mirăuți poate ajunge la Botoșani. E drept că poate ajunge dar.... pe câțiva kilometri buni de drum betonat distrus și apoi pe alți câțiva kilometri de drum de pământ - pietruit.
Octogenarul a trecut peste apa Sucevei pe Podul Unirii, a făcut dreapta, a rulat pe un asfalt bun până în fața fostei Termica, după care pentru el a început coșmarul.
Fără a cunoaște bine zona, intrat pe drumul betonat distrus, octogenarul a ajuns apoi pe drumurile desfundate paralele cu calea ferată. Avea varianta de a ieși la drumul național spre Botoșani prin Popeni sau prin Văratec, însă nu e prea simplu având în vedere că nu există indicatoare, iar drumurile sunt foarte proaste.
Într-un final, ajutat și de indicațiile altor șoferi, octogenarul a ajuns la drumul național și și-a continuat drumul spre Botoșani.
Gheorghe Cojocaru a trecut printr-o experiență traumatizantă și semnalează că amplasarea acelor indicatoare duce în eroare șoferii.
Cel puțin pe jumătate, omul are dreptate.
Dacă localnicii cunosc situația și își asumă sau nu să meargă pe acel drum, pentru un șofer care nu este din Suceava, aflat în tranzit, acel indicator îl poate duce într-o eroare periculoasă, cu atât mai mult cu cât ruta de pe drumurile paralele cu calea ferată nu apare nici pe aplicațiile de condus.
Aceste indicatoare au fost amplasate în vara anului trecut, tocmai în ideea de a le oferi oamenilor o variantă provizorie atunci când bulevardul principal este blocat.
Drumul bun, asfaltat este însă doar până în fața fostei Termica. Apoi, până la ieșirea pe DN 29, Suceava – Botoșani, se circulă prost și foarte prost.
În viitor, dar nu într-un viitor apropiat, ruta alternativă ar putea fi completă.
Există un proiect privind tronsonului final al rutei alternative Suceava – Botoșani, ale cărui costuri sunt estimate la 15 milioane de euro.
Pentru realizarea tronsonului final al rutei alternative Suceava-Botoșani sunt alocate fonduri de 43 de milioane de lei prin programul național „Anghel Saligny”, diferența urmând să fie asigurată de municipalitatea suceveană din fonduri proprii și credite.
Costurile sunt atât de mari pentru că este necesar un viaduct peste calea ferată, de 1.015 metri, care presupune costuri enorme.
Tot ce ține de drumul de până în calea ferată este intabulat pe Primăria municipiului Suceava, în timp ce după calea ferată sunt drumuri comunale ale Primăriei Salcea, din satele componente.