Confesiunile lui Clămparu: Chiar sunt contra violenţei faţă de femei

 

După aproximativ doi ani petrecuţi în închisorile din Spania dintr-o pedeapsă de 30 de ani pentru proxenetism, Ion Clămparu spune că vrea să se întoarcă în România. Ele este acuzat că a obligat peste o sută de femei să se prostitueze în Spania.
Ion Clamparu confesiuni

Ion Clamparu a fost închis în Spania, printre altele, pentru ca ar fi ucis copilul unei prostituate minore. Dupa ani întregi în care presa a scris despre faptele sale, bărbatul s-a predat şi acum se dă lovit. El spune ca e nevinovat şi că niciodată nu a fost căutat de poliţie. Procurorii spanioli susţin însă că bărbatul avea cea mai dezvoltată reţea de prostituţie din Europa şi că i se zicea “Cap de porc" sau "Naşul", tocmai ca să-i înspăimânte pe cei din subordinea sa. Reporterii de la Kanal D i-au luat un interviu în care Clămparu susţine că este nevinovat de acuzaţii. 

Întâlniri "întâmplătoare" cu Cămătarii

Tot la nunţi şi la botezuri se distra şi cu fraţii Nuţu şi Sile Cămătaru, alte capete interlope din România, care acum se află după gratii pentru infracţiuni de cămătarie, dar care în trecut au fost acuzaţi de infracţiuni asemănătoare cu ale lui Clămparu“Poate ne-am intersectat pe la vreo nuntă, botez. Toţi ne cunoaştem între noi. Toţi care presa a avut grijă să ne facă interlopi. Suntem oameni , pur şi simplu şi ne-am intersectat pentru că sunt puţine locuri în Bucureşti."

“De ce să urăsc femeile?"

Clămparu a fost acuzat că s-ar fi purtat dur cu prostituatele. Şi pentru această afirmaţie, interlopul are o explicaţie. “De ce să urăsc femeile? Eu soţiei mele nu i-am dat o palmă măcar. Nu am bătut în viaţa mea o femeie. Eu atâta pot spune nu am avut vreodată legături cu femeile, decât să fi făcut curte vruneia, până să-mi cunosc soţia. Chiar sunt contra violenţei faţă de femei. Eu ştiu că un bărbat adevărat se bate cu bărbaţi," s-a confesat interlopul.

Condamnările: 30 de ani în Spania, 13 ani în România

Ioan Clămparu a fost condamnat, în februarie 2012, pentru proxenetism la 30 de ani de închisoare - pedeapsa maximă solicitată de procurori - de o instanţă din Madrid, el având o condamnare şi în România, pentru fapte similare, de 13 ani de detenţie, informează El Pais în ediţia electronică. Potrivit sursei citate, Clămparu - alias "Cap de porc" - a fost găsit vinovat pentru comiterea mai multor infracţiuni legate de prostituţie. Totuşi sentinţa aminteşte că Ioan Clămparu nu va sta în închisoare mai mult de 20 de ani, perioada maximă admisă de lege. De asemenea, el va trebui să plătească trei martori cu identitate protejată cu 12.020 de euro, în timp ce un altul, minor, va primi 30.506 de euro.

Unul dintre cei mai periculoşi lideri mafioţi

Românul Ioan Clămparu - considerat a fi unul din cei mai periculoşi lideri mafioţi - s-a aflat pe lista celor mai căutaţi 26 de infractori, fiind bănuit că ar avea legături cu cluburi şi hoteluri din Marea Britanie. Era acuzat că a obligat peste o sută de femei să se prostitueze în Spania. Poliţia spunea că el are legături cu cluburi de noapte şi hoteluri din Marea Britanie şi Irlanda.
CITEŞTE ŞI:
 Jaf plănuit la un cazino cu rude de-a lui Clămparu şi „creier” de la Botoşani