Primăria ameninţată cu procese pentru datorii de un patron botoşănean

 

Lucrări executate şi neachitate. Cu asta se confruntă un om de afaceri botoşănean care are de încasat de la municipalitate zeci de miliarde de lei vechi pentru o serie de lucrări efectuate în sistemul de termoficare local. Firma în cauză, respectiv Elsaco a avertizat deja conducerea Primăriei că se gândeşte să deschidă un proces pentru a-şi recupera sumele restante.
Potrivit primarului Ovidiu Portariuc acesta ar fi încă un motiv pentru care a fost necesară contractarea unui împrumut bancar.  „E vorba despre Elsaco care au finalizat o parte din lucrări, au facturi în aşteptare, eu practic am vrut să fac o comparaţie cu cineva care şi-ar fi luat o fabrică dar banii din creditul luat în trecut şi până în 2012 au ajuns doar pentru a construi clădirea acelei fabrici. Nu a fost estimat şi necesarul de utilaje. Noi acum trebuie să cumpărăm şi utilajele ca să poată produce fabrica. Deci suntem la mijlocul procesului, nu putem să ne oprim”, a declarat primarul.
Ovidiu Portariuc a dat astfel exemplul investiţiilor în termoficare unde necesarul financiar estimat iniţial cu a corespuns cu cel final. „Cei de la Elsaco  mai au de încasat în jur de 40 de milioane de lei”,  a mai spus Ovidiu Portariuc. Împrumutul de 42 de milioane de lei noi ar fi primul din actuala legislatură şi al cincilea din ultimii 7 – 8 ani cu un grad de îndatorare al Primăriei de aproximativ 20%.
CITEŞTE:
INTERVIU Valeriu Iftime : De unde să ai bani decât dacă ţi-a dat o mătuşă?