Conferințe, întâlniri cu preoții, caravana ASCOR ajunge la Botoșani

Evenimentele ce vor avea loc în parohiile județului Botoșani în perioada 11-16 iulie 2022.

 

În perioada 10-16 iulie 2022, în parohiile din județ se vor derula mai multe activități misionare.

 

Luni, 11 iulie

 

Protopopiatul Dorohoi organizează întâlnirea lunară cu preoții din protopopiat. Tema întâlnirii, Iubirea aproapelui va fi susținută de Părintele Haras Claudiu Ioan.

 

 

Marți, 12 iulie

 

Biserica Parohiei Prăjeni, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr.12 „Sfinții Doctori Cozma și Damian”, începând cu ora 8.00. În cadrul întâlnirii va fi săvârșită Sfânta Liturghie și va fi susținută o conferință pe tema Despre rugăciunea inimii de Părintele Pașcău Vasile.

 

 

Vineri, 15 iulie

 

Biserica „Izvorul Tămăduirii” Botoșani, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral Sfântul Spiridon Botoșani, Protopopiatul Botoșani, începând cu ora 18.00. În cadrul întâlnirii va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință pe tema Frica și întristarea în viața duhovnicească de Părintele Vasile Ștefan de la Parohia „Duminica Mare” Botoșani.

 

 

Sâmbătă, 16 iulie

 

Caravana ASCOR va poposi în Parohia „Sfinții Voievozi”, comuna Cristești, Protopopiatul Botoșani, în perioada 16-17 iulie. În cadrul evenimentului se vor desfășura mai multe ateliere biblice pentru copii.