Anul acesta, concursul s-a desfășurat pe 2 secțiuni: arte vizuale și spot video.
Luni, 15 mai, la sediul Casei Corpului Didactic Botoșani, a avut loc jurizarea lucrărilor înscrise la etapa județeană a concursului național ”Mesajul meu antidrog”, aflat la cea de-a XX–a ediție.
Din cele 80 de lucrări selectate, comisia de jurizare formată din 2 reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Botoșani, președintele Autorității Teritoriale de Ordine Publică Botoșani, Cristina Breșug, 2 inspectori școlari din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, 2 reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani - Biroul Siguranță Școlară și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și un reprezentant al Consiliul Județean al Elevilor Botoșani, a declarat câștigătoare lucrările următorilor elevi:
Arte vizuale
Gimnaziu
Locul I – Rotundu Denisa - Alicia, elevă în clasa a VIII-a la Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” Botoșani, profesor coordonator Anghelache Andreea;
Locul II – Murărașu Georgiana, elevă în clasa a VIII-a la Liceul Teoretic ”Dr. Mihai Ciucă” Săveni, profesor coordonator Năpîrcă Felicia;
Locul III – Chelărașu Andrei - Mircea, elev în clasa a V-a la Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” Botoșani, profesor coordonator Surghin Elena -Emanuela;
Liceu
Locul I – Buliga Delia, elevă în clasa a X-a la Colegiul Economic ”Octav Onicescu” Botoșani, profesori coordonatori Valinciuc Corina și Stoleru Niculina;
Locul II – Maxim Dumitrița - Diana, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Economic ”Octav Onicescu” Botoșani, profesor coordonator Ifrim Anca - Elena;
Locul III – Pușcașu Nathalie, elevă în clasa a XI-a la Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” Botoșani, profesor coordonator Șcarlii Camelia;
Spot Video
Liceu
Locul I – Cobîlă Cristina – Alina și CIORNEA Amalia - Andreea, eleve în clasa a IX-a la Liceul Teoretic ”Dr. Mihai Ciucă” Săveni, profesori coordonatori Năpîrcă Felicia și Gherman Dana;
Locul II – Țigănașu Diana, Doboșeriu Andra, Vacniuc Radu, Pascal Otilia și Palote Narcis, elevi în clasa a XI-a la Liceul Teoretic ”Dr. Mihai Ciucă” Săveni, profesor coordonator Năpîrcă Felicia;
Locul III – Lovold Nicolas și Feru Albert, elevi în clasa a X-a la Colegiul Economic ”Octav Onicescu” Botoșani, profesor coordonator Valinciuc Corina.
Criteriile de evaluare a lucrărilor au vizat încadrarea în cerințe (tematică și dimensiuni), promovarea mesajelor pozitive, originalitatea mesajului și a subiectului ales.
Lucrările care au obținut locul I la nivel local vor fi transmise Agenției Naționale Antidrog din București, unde, în luna iunie a.c., va avea loc faza națională a concursului ”Mesajul meu antidrog”.
Premierea câștigătorilor la etapa județeană va avea loc în următoarea perioadă, iar premiile acordate vor fi asigurate de către Consiliul Județean Botoșani, prin Bugetul strategic al Autorității Teritoriale de Ordine Publică Botoșani pentru anul 2023.
”Mesajul meu antidrog” este unul dintre proiectele de succes de prevenire a consumului de droguri în rândul populației școlare din învățământul gimnazial și liceal din toate județele țării și din București, fiind derulat, anual, de Agenția Națională Antidrog, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă dezvoltarea unor atitudini și practici de viață sănătoasă pentru elevii din învățământul gimnazial și liceal de la nivelul județului Botoșani, prin implicarea în activități culturale, artistice, sportive etc., ca alternativă la consumul de droguri.