Mai multe posturi de medici șefi au fost scoase la concurs de către reprezentanții Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”.
Se va organiza examen și pentru funcția de medic șef la Unitatea de Primiri Urgențe – SMURD. Ramona Guraliuc este cea care în prezent ocupă această funcție, fiind numită în luna mai a anului 2018.
UPU este de altfel una dintre cele mai aglomerate unități medicale din Botoșani. Se pot înscrie pentru șefia acestei unități medici cu o vechime de cel puțin cinci ani în specialitate sau medici în specialitatea medicină de urgență cu grad de medic specialist sau primar cu experiență minimă de lucru de trei ani fără întrerupere în cadrul unei Unități de Primiri Urgențe.
De asemenea, au fost scoase la concurs posturile de șef secție ATI, Neurologie, Psihiatrie IV Acuți, Neonatologie.
Dosarele se depun până pe 4 octombrie 2021, la ora 15:30.
Concursul va consta în trei probe respectiv scrisă, practică și interviu unde va fi susținut proiectul de management.
Informații detaliate despre concurs se pot obține AICI
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL: