Concurs de director anulat la AJOFM

 

Concursul pentru ocuparea funcţiei de director executiv în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, care era programat a se desfăşura în data de 9, respectiv 12 noiembrie 2010, a fost anulat. Măsura a fost comunicată conducerii AJOFM Botoşani în cursul săptămînii precedente, cu precizarea că examenul va fi derulat la o dată ulterioară. „Am primit şi eu o hîrtiuţă prin care am fost informat că a fost amînat concursul pînă la o dată care ne va fi comunicată ulterior, eu mi-am depus deja dosarul, dar asta e”, a declarat Sorin Şologon, directorul executiv interimar al AJOFM. Situaţia este cu atît mai delicată cu cît, perioada de interimat a actualului director de şase luni de zile este pe care să expire în aceste zile, iar instituţia riscă să rămînă fără conducere. „Am făcut pe data de 1 noiembrie o nouă solicitare la ANOFM pentru prelungirea cu încă şase luni de zile a perioadei de interimat, dar încă nu am primit nici un răspuns”, a mai afirmat Sorin Şologon. AJOFM Botoşani nu este singura instituţie din ţară în cazul căreia concursul pentru definitivarea pe funcţia de director executiv a fost anulat.