Două concerte simfonice sunt programate pentru acest sfârșit de săptămână, ambele în aer liber.
Vineri, 24 iulie, dar și sâmbătă, 25 iulie, Filarmonica ”George Enescu” Botoșani va organiza două concerte simfonice.
Astfel, vineri, de la ora 20.00, publicul este așteptat în Amfiteatrul Cornișa. La aceeași oră, sâmbătă, un nou concert va avea loc pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor.
Orchestra Filarmonicii va evolua sub bagheta dirijorului Florin Totan.
În program, lucrări din creația compozitorilor W. A. Mozart, J. Brahms, P. I. Ceaikovski, G. Bizet, L. Anderson, J. Strauss, G. Rossini, J. Offenbach.
Publicul meloman care participă la concertele simfonice săptămânale susținute la Amfiteatrul Cornișa, pe esplanada Casei Sindicatelor sau în Parcul Mihai Eminescu este rugat să poarte mască”, este mesajul transmis de conducerea Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: