Deputatul PSD Răzvan Rotaru a adresat o interpelare Guvernului României prin care solicită o reglementare distinctă a domeniului IT în privința cheltuielilor eligibile ce vor putea fi decontate în Programul Start-Up Nation, prin care tinerii vor obține o sumă nerambursabilă de 200.000 lei în vederea începerii unei afaceri, se arată într-un comunicat de presă.
În opinia parlamentarului social-democrat, domeniul IT are un specific aparte și necesită o abordare distinctă astfel încât tinerii să poată accesa fondurile disponibile.
„În cele mai multe domenii, cele mai mari cheltuieli angajate în momentul începerii unei afaceri sunt legate de achiziția de echipamente și mijloace de producție. În domeniul IT, cea mai mare investiție inițială este în inteligența tinerilor. Pentru a crea un soft, de exemplu, nu ai nevoie decât de un laptop, însă ceea ce contează cu adevărat este inteligența și creativitatea programatorului”, a declarat Răzvan Rotaru.
Acesta a cerut Ministerului pentru Mediu de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat să țină cont de acest specific și să stabilească un model distinct al cheltuielilor eligibile în cazul domeniului IT.
„De regulă în astfel de programe se stabilește pentru fiecare categorie de cheltuieli un anumit procent până la care solicitantul poate face decontări în raport cu totalul fondurilor disponibile. Propunerea mea către Ministerul pentru Mediul de Afaceri a fost ca în cazul industriei IT să se prevadă un procent mai ridicat pentru cheltuielile de personal. În alte domenii, plata salariilor este undeva la 20% din totalul investiției inițiale. Eu cred însă că în domeniul IT astfel de cheltuieli pot depăși 60%”, a explicat deputatul Rotaru.